De când vor fi cardurile de sănătate viabile

De când vor fi cardurile de sănătate viabile
Publicat: 25/11/2014, 13:16

Procesul de distribuire a cardurilor de sănătate a fost realizat în proporție de aproape 90%. „E ținta pe care ne-am propus-o și erau foarte mulți sceptici că vom reuși să facem acest lucru posibil. Ce vă anunțam eu, că 1 ianuarie 2015 este data de funcționare a sistemului și a cardului de sănătate, acum e mai mult decât posibilă, este viabilă”, a spus ministrul S[n[t[‘ii Nicolae Bănicioiu, la conferința Mediafax Talks about Health Reform.

Ministrul Sănătății a adăugat că toate guvernările au avut ca deziderat cardul național de sănătate și, chiar dacă de fiecare dată se spunea că reforma este gata în 99,9 la sută, aceasta nu a fost finalizată.

„Știm cu toții discuțiile. A fost un deziderat pe care l-au avut toate guvernările. Știu că toți au spus că au lăsat 99,9 la suta reforma gata, dar anul acesta, noi, din martie, am tipărit aproape 12,5 milioane de carduri. Banii au fost alocați anul acesta, o parte și la rectificare, dar am vrut ca tot procesul de printare să fie finalizat anul acesta. În paralel, a demarat procedura de achiziție a serviciilor de distribuție, finalizată la termenele prevăzute de noi. În momentul în care am tipărit ultimele carduri, am reușit să finalizăm și achizițiile serviciilor de distribuție”, a mai spus Bănicioiu.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat, tot la conferința Mediafax Talks about Health Reform, că peste 87 la sută din cardurile de sănătate au fost distribuite populației, un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele de Sănătate, unele pentru că au fost refuzate de către asigurați.

„Până în prezent, au ajuns la populație peste 87 la sută din cardurile de sănătate. Un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele Județene de Sănătate și, bineînțeles, continuă tipărirea cardurilor, pentru că în fiecare zi există cetățeni care împlinesc 18 ani”, a spus Vasile Ciurchea.

Președintele CNAS a arătat că pe cardul de sănătate nu sunt informații pe care pacientul nu dorește să le treacă, iar datele personale nu sunt afectate, pentru că documentul nu conține Codul Numeric Personal. Ciurchea a precizat că mențiunea pe card a acceptului pentru donarea de organe va fi făcută doar în urma unei declarații a pacientului, dată în fața notarului.

„Cardul de sănătate nu conține cifre dubioase, date pe care pacientul nu dorește să le treacă, iar pentru donatorul de organe este obligatorie declarația dată la notar. Datele personal nu sunt afectate, nu se trece CNP sau altceva. Cardul nu face altceva decât să confirme calitatea de asigurat sau de neasigurat și este oarecum similar cardului de la bancă, pe care, atunci când nu-l alimentezi, îl ții în portofel”, a mai spus Ciurchea, care a precizat că acest document nu are legătură cu religia unei persoane.

Președintele CNAS a reamintit furnizorilor de servicii medicale că este necesar ca aceștia să-l utilizeze și a precizat că se încearcă rezolvarea tuturor problemelor, pentru ca în momentul funcționării sale efective să știe cu ce se confruntă.
Ciurchea a mai spus că cititoarele de carduri pot fi cumpărate de pe piață, unde există o „gamă largă de prețuri”, menționând că poate de la 1 ianuarie sau cel mai tâziu la 1 februarie va începe utilizarea acestor cititoare.

La conferința Mediafax Talks About Health Reform, organizată cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care are ca parteneri Metropolitan Life și Terapia Ranbaxy, sunt abordate teme precum stadiul actualizării noii liste de medicamente, cardul de sănătate, legea malpraxisului, dosarul electronic, reabilitarea unităților sanitare cu probleme și necesitatea asigurărilor de sănătate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...